Școala israelită de fete

Școala lsraelită de Fete (actuala Școală Gimnazială nr. 16)

Str. Arieșului, nr. 8

La sfârșitul secolului al XIX-lea s-a stabilit că este necesară înființarea unei școli pentru fete, în care acestea să poată învăța să citească, și deși acest demers nu fost fructificat imediat, Comitetul de femei evreiești din Galați a considerat că momentul pentru construirea unei școli pentru comunitatea evreiască a venit, fiind imperios necesar.

Astfel se pune piatra fundamentală a școlii evreiești din Galați, cu numele de “Sylvia Schmierer”, pe strada Hagi Stoian (Arieșului de astăzi), care, înainte de a începe să se dezvolte, a funcționat cu doar câteva clase. Erau primite pentru studiu fetele din toate familiile evreiești, dar și din afara comunității, demonstrând o deschidere către comunitatea gălațeană, pentru ca toți copiii să aibă acces la instruire.

Această clădire are elemente neoromânești, însă, din nefericire, intervențiile ulterioare (după 1947) au șters plastica decorativă a fațadelor, cu arcaturi deasupra ferestrelor și cu caramidă aparentă ce serveau ca model și înnobilau edificiul, din frumusețea sa rămânând o centură de beton. După 1990 au avut loc, de asemenea, intervenții asupra tâmplariei (pentru asigurarea confortului).

Trebuie spus că încă din momentul în care a fost înființată și a funcționat (în perioada de început), școala a devenit rapid neîncăpătoare. În perioada Primului Război Mondial, ca toate școlile din Galați, a servit ca Spital Militar, iar ulterior, datorită numărului mare de solicitări, comunitatea a construit anexe, printre care un corp de clădire ce servea ca grădiniță.

În perioada interbelică, pe strada Hagi Stoian (strada Arieșului) funcționau două școli: Școala Primară Privată Evreiască (în corpul aflat la stradă – Școala Gimnazială de azi) și Școala Comercială de Fete (în corpul construit în interiorul curții).

Check out how to play baccarat online.