Între secolele IV-X, în Imperiul Bizantin a luat ființă muzica sinagogală care avea la bază textele apostolice, fiind reprezentată de un stil muzical bine conturat, alcătuit din imnuri omofone, organizate pe moduri. În tradiția iudaică se canta isonic. În accepțiunea modernă, termenul „hazan“ se referă la oficiantul care conduce serviciul religios la sinagogă, special pregătit pentru îndeplinirea funcției muzicale și liturgice. Perioada dintre 1890 și 1920 este cunoscută ca perioada de aur a muzicii cantorale, ce a renăscut în Europa și Israel după al Doilea Război Mondial. Stilul muzicii sinagogale a depins însă și de starea socială a comunității: în Occident, diverse influențe specifice au pătruns în muzica tradițională iar compozitori evrei, precum Avraaem Baer, au scris piese noi, în timp ce în Europa de Est, influențele venite din lumea neevreiască au fost restrânse. Muzica religioasă creștină își are obârșia și în cea sinagogală ebraica, întrucât primii creștini au activat în Iudeea, preluând psalmodia. Philon din Alexandria confirmă preluarea de către creștini a cântărilor sinagogale. Privită prin ochii remarcabilor autori I.L. Caragiale și A. Salom, viața poate fi asemenea unei călătorii cu trenul, cu felurite povești aduse de pasageri, inspirate din viața sfârșitului de secol XIX. Prin dialogul simbolic propus, sunt puse în valoare asemănările și deosebirile culturale, tranziția fiind realizată prin călătoria cu un mijloc de transport care a revoluționat epoca, aducând un prilej pentru cunoaștere și umor totodată. Inedita piesă „De la Caragiale la Salom Alehem” este dedicată iubitorilor comediei, din distribuție făcând parte marea actriță Maia Morgenstern.